Normarea muncii

Normarea muncii – Florin Medeșan
Managementul înseamnă conducerea eficientă şi eficace a unei activităţi. Din perspectiva aceasta, managerul nu poate face afaceri profitabile pentru firma de care răspunde dacă nu ştie să gestioneze eficient resursele. Iar timpul este o resursă economică preţioasă, pretenţioasă şi ireversibilă: timpul este cea mai rară resursă fiind neînlocuibilă dar în acelaşi timp “nelimitat”; este scump dar nu poate fi cumpărat, depozitat, multiplicat iar pierderea sa nu poate fi asigurată nici de cea mai mare firmă de asigurări din lume, deci nu poate fi “despăgubit”; este foarte perisabil şi inelastic.

Normarea muncii – Timpul nu este proprietatea nimănui

Cu toate acestea, timpul nu este proprietatea nimănui, este impersonal, al tuturor şi nu este reţinut de frontiere fizice. Managerii preocupaţi de performanţă ştiu însă că timpul este măsurabil şi continuu iar managementul timpului este o o prioritate pentru succesul unei afaceri. “Factorii de decizie eficienţi nu pornesc de la sarcinile lor, pornesc de la timpul pe care îl au la dispoziţie. Îşi consideră şi îşi ordonează timpul “de care dispun” în cele mai mari perioade de continuitate, ca un proces în trei etape: timp de înregistrare, timp de organizare şi timp de consolidare – baza eficienţei factorului decizional. Prima treaptă spre eficienţa în conducere este eficienţa folosirii reale a timpului iar organizarea sistematică a timpului este următoarea treaptă.

Normarea muncii – Timpul este inerent în management.

Managementul timpului înseamnă controlul acestei resurse, totuși noi nu controlăm timpul, deoarece este imposibil, noi putem doar controla acținile noastrea sau ale oamenilor noștri într-un anumit interval de timp.
Este esenţa progresului tehnic şi economic, deoarece fructificarea şi dovedirea unei idei depinde de factorul timp. Paul R. Godin propune o definiţie sugestivă şi succintă a conceptului de management al timpului:
“Un proces personal de programare, de anticipare şi de reacţie într-o manieră planificată, predictivă, efectivă şi eficientă”.
Managementul timpului prezintă numeroase avantaje pentru manageri.

Normarea muncii – Beneficii

Acesta îi favorizează:
• să atingă scopul urmărit;
• să stabilească priorităţile;
• să obţină o vedere de ansamblu asupra sarcinilor de realizat;
• să comunice mai bine;
• să obţină mai multe rezultate pe unitatea de timp;
• să delege sarcini;
• să reziste şi să se adapteze mai bine schimbărilor;
• să participe la îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor membrilor organizaţiei.

Normarea muncii – Importanța normării în procesul de producție.

Activitatea unei întreprinderi productive se caracterizează printr – un consum de muncă, element de bază al oricărui proces de producţie. Consumul de muncă pentru executarea unei faze de lucru sau realizarea unui produs se ilustrează prin norma de timp.
Norma de timp (n#ormarea muncii) oferă posibilitatea cunoaşterii timpului în care se execută, în anumite condiţii, o fază de lucru sau un produs.
Norma de timp stă la baza determinării capacităţii de producţie şi a productivităţii maşinilor, utilajelor din ateliere, secţiei şi a intreprinderii în ansamblu. Norma de timp se stabileşte în funcţie de posibilităţile de exploatare ale utilajului, sculelor şi altor mijloace de producţie în condiţiile aplicării metodelor de lucru corespunzătoare tehnicii moderne, ţinându – se seama în acelaşi timp şi de experienţa în lucru a muncitorilor fruntaşi.

Pe baza normelor de timp se stabilesc: necesarul de maşini şi utilaje; necesarul de muncitori; se coordonează procesul tehnologic, se efectuează planificarea şi se organizează munca. Norma de timp (normarea muncii) stă la baza remunerării muncii şi a stabilirii costului produselor.

Normarea muncii – Structura normei de timp.
În decursul desfăşurării procesului de producţie, muncitorul execută anumite lucrări de mânuire, supraveghere, măsurări, studierea documentaţiei tehnice, etc. Aceasta este munca productivă. Se poate însă întâmpla, ca din anumite motive, muncitorul să lucreze sau să efectueze lucrări care nu sunt în legătură cu procesul de lucru sau care ar trebui să fie executate de alţi muncitori (aducerea materialelor, sculelor, repararea maşinilor – unelte, etc.). Aceasta este munca neproductivă. O bună organizare a locului de muncă reduce la minimum timpul neproductiv (baza metodologiei Lean).
Norma de muncă NM ( normarea muncii) reprezintă cantitatea de muncă necesară, ce se stabileşte unui executant, care are calificarea corespunzătoare şi lucrează cu intensitate normală, pentru efectuarea unor operaţii, lucrări sau servicii, în anumite condiţii tehnice şi organizatorice precizate. Norma de muncă (normarea muncii) poate fi individuală sau colectivă. Timpul de muncă TM este durata reglementată a zilei de muncă, fiind format din timpul productiv şi timpul neproductiv. Aceşti timpi, în proporţii diferite, alcătuiesc norma de timp NT, care reprezintă timpul stabilit unui executant cu calificarea corespunzătoare, lucrând cu intensitate normală pentru efectuarea unei unităţi de lucrare (produs), în condiţii tehnice şi organizatorice precizate.

Normarea muncii – Timpul

Norma de timp se măsoară în unităţi de timp – om (zi-om, h-om, min-om, s-om) pe unităţi naturale (buc., kg, m etc.) şi cuprinde: Timpul de lucru productiv Tp , care — după STAS 6909-75 — este timpul în cursul căruia executantul efectuează lucrările necesare pentru realizarea unei sarcini de muncă şi cuprinde următoarele componente:
• timpul de pregătire şi încheiere Tpi – ce reprezintă timpul în cursul căruia executantul, înainte de începerea unei lucrări, creează la locul de muncă condiţiile necesare efectuării acesteia şi, după terminarea ei, aduce locul de muncă în stare iniţială.
• timpul operativ Top , care este timpul în cursul căruia executantul efectuează sau supraveghează lucrările necesare pentru modificarea cantitativă şi calitativă, a obiectului muncii, efectuând totodată şi acţiuni ajutătoare, ca modificarea să poată avea loc. Timpul operativ cuprinde: timpul de bază tb şi timpul ajutător ta. Timpul de bază reprezintă timpul în cursul căruia executantul efectuează sau supraveghează lucrările necesare pentru modificarea cantitativă şi calitativă a obiectului muncii, respectiv a dimensiunilor, formei, compoziţiei, proprietăţilor, stării lui sau a dispunerii în spaţiu a diferitelor părţi ale sale. În cazul operaţiilor de transport, este timpul de deplasare a produselor. Timpul ajutător reprezintă timpul în cursul căruia nu se produce nici o modificare cantitativă sau calitativă a obiectului muncii, însă executantul trebuie să efectueze mânuirile (mişcările) necesare sau să supravegheze utilajul, pentru ca modificarea să poată avea loc;
• timpul de deservire a locului de muncă Tdl se defineşte ca fiind timpul în cursul căruia executantul asigură, pe întreaga perioadă a schimbului de muncă, atât menţinerea în stare normală de funcţionare a utilajelor şi a scule lor, cât şi organizarea, aprovizionarea, ordinea şi curăţenia locului de muncă, conform sarcinilor de muncă ce-i sunt stabilite. Acest timp reprezintă suma dintre timpul de deservire tehnică tdl şi timpul de deservire organizatorică tdo. Timpul de deservire tehnică este timpul în cursul căruia executantul asigură, pe întreaga perioadă a schimbului de muncă, menţinerea în stare normală de funcţionare a utilajelor şi de utilizare a sculelor cu care efect uează sarcinile de muncă ce -i sunt stabilite. Timpul de deservire organizatorică este timpul în cursul căruia executantul asigură, pe întreaga perioadă a schimbului de muncă, organizarea, aprovizionarea şi îngrijirea locului său de muncă, conform sarcinilor de muncă ce -i sunt stabilite;
• timpul de întreruperi reglementate Tir este definit ca fiind timpul în cursul căruia procesul de muncă este întrerupt pentru odihnă şi necesităţile fiziologice ale executantului şi pentru a avea loc întreruperile condiţionate de tehnologie şi de organizare a muncii. Acest timp se compune din timpul de odihnă şi necesităţi fiziologice ton şi timpul de întreruperi condiţionate de tehnologie şi de organizare a muncii tto.

Normarea muncii

Timpul de odihnă şi necesităţi fiziologice reprezintă timpul, din durata reglementată a zilei de muncă, în cursul căruia procesul de muncă este întrerupt în scopul menţinerii capacităţii de muncă şi a satisfacerii necesităţilor fiziologice şi de igienă personală ale executantului.
Timpul de întreruperi condiţionate de tehnologie şi de organizarea muncii reprezintă timpul de întrerupere a procesului de muncă ce rezultă inevitabil din prescripţiile tehnice de folosire a utilajului, din tehnologie şi din activitatea executanţilor la locul de muncă respectiv.

Unde n este numărul de bucăţi a lotului de piese. Norma de timp stabilită trebuie să fie reală, să se poată aplica practic în anumite condiţii de muncă, să asigure o bună productivitate şi în acelaşi timp calitatea produselor. Norma de timp se determină analitic sau folosindu-se tabele normative.

Normarea muncii – Metode folosite pentru studierea și măsurarea timpului de muncă.

Consumul timpului de muncă se măsoară frecvent cu ajutorul următoarelor metode: observarea instantanee, fotografierea, cronometrarea şi fotocronometrarea.

Metoda de măsurare a timpului de muncă se alege în funcţie de scopul urmărit şi de gradul de precizie justificat, din punct de vedere economic, pe care îl necesită fiecare studiu în parte.

• Observarea instantanee nu urmăreşte durata elementelor de muncă, ci numai frecvenţa cu care apar diferite categorii de timp de muncă într -un schimb. Această metodă oferă observatorului posibilitatea să urmărească activitatea unui mare număr de muncitori, chiar din ateliere diferite.

• Prin fotografiere, cronometrare şi fotocronometrare se înregistrează duratele componente ale procesului de producţie, care formează obiectul observării; studiindu -se succesiunea acestor elemente şi durata lor se pot sesiza defecţiunile în conţinutul procedeelor şi metodelor de muncă, precum şi simultaneitatea executării diverselor mânuiri şi a suprapunerii lor cu funcţionarea utilajului. Cele patru metode de măsurare a timpului de lucru pot fi folosite fie la un singur muncitor (observare individuală) fie la un grup de muncitori (observare colectivă).

În toate cazurile, observatorii se folosesc de aparate de înregistrare cu mecanism de ceasornic, iar uneori aparate de filmat şi oscilografe.

Normarea muncii

Pentru determinarea normei de timp, este necesar să se respecte următoarele condiţii:

• executantul folosit pentru determinarea normei trebuie să cunoască tehnica fabricaţiei în locul respectiv şi să aibă un ritm de lucru cuprins între cel al unui muncitor fruntaş şi cel al unui muncitor obişnuit;
• succesiunea operaţiilor procesului tehnologic să fie raţională, în conformitate cu utilajul existent şi mărimea lotului de piese de prelucrat;
• să se întrebuinţeze cele mai eficace scule şi dispozitive;
• să se lucreze cu cele mai rentabile regimuri de lucru;
• procesul tehnologic să se desfăşoare în cele mai bune condiţii organizatorice, separându-se funcţiile auxiliare şi cele pregătitoare de cele fundamentale şi asigurându-se aprovizionarea cu cele necesare pentru ca munca să nu se întrerupă;
• să se combine la timp acţiunea muncitorului cu funcţionarea automată a maşinii – unelte, pentru a se crea posibilitatea deservirii mai multor maşini de către un singur muncitor;
• întrebuinţarea raţională a sistemului de prelucrare simultană a mai multor piese;
• norma tehnică trebuie să fie calculată în funcţie de gradul de dificultate al piesei, de adaosurile normale de prelucrare, de materialele folosite, de ziua de muncă integral folosită.

Normarea muncii – Sfaturi pentru studiul timpului:

– Colectează datele în timp real respectând procesul real.

– Poziționează-te astfel încât să poți vedea mișcările mâinii operatorului.

– Timpul pentru fiecare element de lucru separate.

– Definește fiecare fază de lucru.

– Timp de mai multe cicluri (30 minim) ale fiecărui element de lucru.

– Observă un operator calificat pentru a îndeplini sarcina.

– Separă întotdeauna timpul operator și timpul mașinii!

Considerații finale

Studiul timpului permite dezvoltarea îmbunătăţirii continue în cadrul organizaţiilor. O tehnică care a apărut odată cu filozofia Lean de fabricație, în producția Toyota Sistem, permite optimizarea producției proceselor, garantând flexibilitate, costuri mai mici și livrarea mai rapidă a produselor către client.

După valorificarea conceptului de firmă ca organism social, conceptul de cultură organizaţională a fost promovat, pentru că aceasta s-a dovedit a fi puterea magică ce împinge companiile spre excelenţă. Gilles Lipovetsky (1996, p. 198) configurează astfel coordonatele noii praradigme manageriale:

„timp de trei sferturi de secol, managementul s-a vrut ierarhic şi tehnocratic, obiectivul fiind de a controla în totalitate corpurile productive, de a le planifica, din afara lor, în cele mai mici detalii. Astăzi, gestiunea prin cultură caută să suscite sistematic adeziunea şi motivaţia oamenilor prin interiorizarea obiectivelor întreprinderii: controlul mecanic al corpurilor tinde să fie înlocuit cu un «control al sufletelor» suplu şi comunicaţional, participativ şi simbolic (coduri, rituri, proiecte, crez), menit să adune toate energiile şi să le pună în slujba unei aceleaişi comunităţi de apartenenţă.”

Normarea muncii

Aşadar, valul postmodernist în materie de conducere aduce cu sine cultura de întreprindere ca mijloc de influenţare prin mecanismele valorizării autonomiei individuale, implicării şi participării.

Ameliorarea condiţiilor de muncă şi încurajarea comunicării dintre conducere şi anagajaţi nu mai sunt suficiente pentru a motiva, aşa cum se întâmpla în deceniile trecute.

Era culturii de întreprindere bazate pe utilitatea muncii, care promova etica datoriei, continuitatea în muncă, ataşamentul faţă de organizaţie şi devotamentul faţă de producţie a apus.

Ne găsim în era contractelor pe durată determinată, a relaţiei de parteneriat dintre organizaţie şi individ. Această relaţie este mai săracă, dar mai onestă, este nesigură şi temporară.

Normarea muncii – Conceptul de cultură organizaţională este fundamental pentru explicarea unor fenomene critice în funcţionarea organizaţiilor:

• fenomene precum crearea ierarhiei de valori de care depinde procesul de direcţionare strategică a sistemului,
• stabilirea cadrului paradigmatic al relaţiilor interumane,
• interpretarea timpului şi spaţiului, configurarea sistemului informaţional 
• determinarea atitudinilor fundamentale faţă de mediul intern şi extern.